Citeam zilele trecute un studiu extrem de interesant. Persoanele depresive sau cele cu tentativă de suicid, nu provin, așa cum s-ar crede, din medii sărace sau defavorizate. Din contra!
Studiul mai spunea și că toți cei care au supraviețuit unei tentative de suicid, chiar dacă au rămas cu serioase sechele sau deficiențe fizice, nu au mai avut niciodată o altă tentativă, ba chiar au fost capabili să se bucure de viață într-un mod deplin, cum nu o făceau înainte.
Nu cred că trebuie să fii mare filozof ca să vezi adevărul din spatele acestor studii. Este suficient să privești în istorie, la marile drame ale omenirii. Din povestirile despre viața de după războaie, lagăre sau regimuri opresive, vin numeroase mărturii care atestă că există supraviețuitori care s-au bucurat de viață, în ciuda dezastrelor ce le-a marcat destinul profund.

Nu apreciem viața atunci când nu suntem conștienți de valoarea și unicitatea sa!

Omul modern, spre deosebire de înaintașii săi, este din ce în ce mai puțin dispus să accepte că viața poate conține și o latură numită durere. Caută plăcerea cu orice preț și ajunge să o privească ca fiind unicul sens al vieții, iar suferința intolerabilă, imposibil de acceptat.

Lupta de milenii a omului aceasta a fost: căutarea plăcerii și evitarea durerii cu toate că niciodată, nimeni nu a putut eradica suferința sau eșecul.
Plăcerea, de cele mai multe ori, duce la durere. Dar nouă nu ne place să auzim asta și cu atât mai puțin să experimentăm.
Un rost al postului creștin este acela de a ne educa să nu mai căutăm plăcerea în farfurie. Să ajungem să mâncăm atât cât ne este necesar pentru ca să trăim, nu să trăim pentru a mânca!
Este perioada în care ne putem educa și crește voința și puterea interioară.
Cine nu-și poate înfrâna o poftă simplă, culinară, nu va putea nici să-și învingă ura, furia, invidia sau disprețul!
Cum multe se mai pierd pe drum și mesajul postului s-a mai estompat, dar e bine să ne amintim că exercițiul înfrânării poate fi zadarnic dacă nu este asumat, înțeles și ridicat la rangul său adevărat.
Postul nu este un scop, o competiție sau vreun motiv de fală.
Lupți tu cu tine ca să-ți refuzi ceva ce îți place. Dacă nu mănânci carne pentru că oricum nu-ți plăcea carnea, atunci tu nu depui niciun efort. Acesta nu e un exercițiu corect, nici nu e post, pentru că nu asta e esența. Numai când te abții, când îți refuzi o mare plăcere, abia atunci se poate spune că ai reușit. Te-ai învins tu pe tine, în lupta ta interioară!
Abia acesta este exercițiul ideal pentru testarea voinței, dar și pentru antrenarea minții.
Când reușești să-ți muți centrul atenției de pe plăcere spre ceva neutru, poți să-ți formezi un caracter puternic, îți depășești mai ușor temerile, frustrările sau eșecul și nu în ultimul rând, înveți să te dăruiești.
Un om care a experimentat durerea va simți bucuria vieții, cu tot ce oferă ea. Orice efort îndelungat, cu scop, conștientizat și asumat duce spre bucurie și împlinire.