Sfințenia înseamnă să ajungi la starea de nepătimire, adică să nu mai simți frică, mânie, invidie, lăcomie, dorințe sexuale, mândrie, aroganță, lene, tristețe, etc. Adică ceva foarte, foarte greu de obținut! Procesul, drumul care duce spre această stare este greu și extrem de dificil de urmat, mai ales în zilele noastre încărcate de stimuli (ispite), care mai de care mai incitant. 

Scopul nostru nu este să devenim sfinți. Mulți dintre noi vor doar să-și recapete echilibrul, sau să-și vindece rănile și suferințele acumulate în ani de experimentări dureroase.

Și asta se obține greu! Și vreau să vă arăt de ce!

Este mult mai ușor să ai emoții negative, nocive, disfuncționale, decât să simți pozitiv: iubire, bucurie, împăcare sau pace. 

Este extrem de simplu să simți furie, frică, tristețe, ură, invidie, pentru că pur și simplu tu nu trebuie să faci nimic! Toate emoțiile astea vin așa, cu de la sine putere, fără un minim efort cognitiv! 

De ce asta? Pentru că așa am fost noi construiți! 

Avem nevoie de toate emoțiile astea, tot așa cum avem nevoie de orice organ din corp. Nu poți trăi fără inimă, ficat, stomac sau pancreas. Toate sunt puse la locul lor, fiecare își face treaba bine, fără să ne întrebe cum. Doar că lipsa unui singur organ ne poate duce la moarte. 

Cu emoțiile stăm cam la fel!

Avem nevoie de frică! Altfel am fi mâncați de fiarele flămânde, sau ne-am pierde viața din întâmplări mărunte, spre exemplu am traversa toți pe roșu sau ne-am cățăra pe orice înălțime, riscând în orice clipă căderea în hău. 

Furia este bună! Fără ea nu am putea să ne protejăm copiii și nici pe noi. Să zicem că cineva ne atacă pruncul. Ce facem? Stăm așa, calmi, zen și relaxați? Nu! Ne înfuriem și sărim la bătaie, sau fugim, ca să nu fim și noi uciși.

Tristețea e bună! Dacă nu am manifesta-o, apropiații nu doar că nu ne-ar ști durerea, dar nici nu ar ști când să ne ajute. 
Emoțiile negative se găsesc tot timpul în creierul nostru! E foarte simplu! 

Venim pe lume "dotați" cu un creier în care se află o zonă numită sistem limbic, în care neuronii se comportă ÎN PERMANENȚĂ ca un sistem RADAR. Adică scanează încontinuu mediul înconjurător pentru a descoperi eventuale pericole. Acolo este centrul în care furia, frica, ura și toate celelalte emoții negative sălășluiesc! 

O să spuneți: Bine, dar eu am tot lucrat și cred că mi-am tratat furia (spre exemplu). Dar de ce tot mai simt, de ce sunt atât de multe cele care mă înfurie? (sau întristează, sau mă sperie, alegeți ce emoție doriți). 

Ei, lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par! 

Creierul nostru este senzațional! Este creat după un tipar greu de înțeles, năucitor. Ziceam că mereu apelăm la emoțiile negative, disfuncționale sau nocive din simplul motiv că ele sunt acolo, la îndemână, le accesezi extrem de ușor, fără nici un efort. 

E mult mai simplu să critici sau să vezi la celălalt un defect decât să accesezi altă zonă a creierului tău (zona prefrontală) pentru a rămâne deschis unei alte perspective sau unui dialog!

Este foarte ușor să critici, să vezi negativul din celălalt pentru că tot ce spui tu că este "negru" la un altul este de fapt, proiecția și reprezentarea propriului tău negru. Sigur, metaforic vorbind.

Adică, e mai simplu să crezi că cel din fața ta este un invidios (spre exemplu) decât să faci un efort cognitiv, să-ți analizezi propriile gândurile și comportamentul. Când vezi invidia la un altul tu nu realizezi că proiectezi în celălalt ceea ce există de fapt în mintea ta! 

Deci, în centrul de comandă (sau radar) din creierul nostru, se află pupitrul de comandă a tuturor emoțiilor negative! 

Dar creierul nostru mai poate face o magie! Nu trebuie să întâlnești o situație periculoasă în viața reală! Este suficient să te gândești, că gata, tu poți să simți emoția respectivă, adică îngrijorare, teamă sau panică nedefinită. 

Acum urmează partea cea mai interesantă! 

Să zicem că începi terapia, hotărât să te vindeci. Doar că timpul trece și vezi că nu progresezi foarte mult, sau mai corect spus vezi că trebuie să faci același efort cognitiv zilnic, mereu.

Ca să-ți analizezi gândurile și să-ți înțelegi stările emoționale, extrem de diferite, tu trebuie să faci un efort cognitiv semnificativ. Obositoare treabă! Pare mai simplu să te lași purtat de temeri, furii și resentimente, decât să muncești atât. La ce bun? 

Dacă ați citit câte ceva din literatura patristică ați văzut că și sfinții părinți, cât erau ei de sfinți, tot se loveau de necazul acesta! În efortul lor ascetic de a se apropia de Dumnezeu, asceții au conștientizat că trebuie să muncească cu gândurile și emoțiile lor până la sfârșitul vieții. Adică, o luptă continuă! De aceea este atât de greu! 

Mulți cred că dacă lucrează un an sau și mai puțin, gata, s-au eliberat de orice emoție negativă: frică, mânie, ură, etc. Când constată că mai au de lucru renunță, de cele mai multe ori când mai aveau foarte puțin!

De ce sunt lucrurile atât de complicate?

De ce nu te poți vindeca de emoții distructive așa cum te-ai vindeca de o gripă? 

Pentru că nu există nici o metodă pentru a scoate din creier sistemul limbic, responsabilul dramelor noastre. Chiar dacă te-ai opera pe creier și ai scoate acea porțiune, tu nu vei mai fi om (în cazul în care să presupunem că ai supraviețui unei astfel de intervenții). 

Este greu, și parcă pentru a complica și mai mult situația noastră, ce credeți voi că face minunatul nostru creier? Partea asta e și mai interesantă! 

Oricine știe că somnul este benefic. Atunci când dormim noi credem că tot organismul nostru are parte de odihnă. Fals! 

Avem nevoie de somn pentru că aceasta este perioada în care creierul lucrează cel mai febril!

Creierul nostru dă comenzi, scanează, repară, trimite hormoni și provoacă diverse reacții care să ne vindece rănile, etc. 

Da, dar nu face numai atât! Creierul nu ne repară doar trupul! Creierul nostru are grijă ca nu care cumva să uităm emoțiile acelea cu care ne-am născut: frică, furie, etc. Adică, noapte de noapte creierul dă comanda și le REACTUALIZEAZĂ! Visăm! 

Și, în visele noastre noi trăim noaptea tot ceea ce ziua ne-am refuzat să simțim, sau nu am vrut să arătăm că avem. Prin vise trăim și simțim emoțiile de care am vrea să fugim: frică, tristețe, mânie, etc. 

Ne trezim dimineața și trebuie să o luăm de la capăt, cu toate emoțiile noastre! Și dăm vina pe soartă sau pe terapeut, că nu e bun, că nu se pricepe să ne vindece de frici, angoase și mânii.

Toate emoțiile sunt bune! Modul în care le gestionăm poate fi defectuos. De aceea trebuie înțelese, asumate, reparate. Cât se poate, ca să fim în regulă noi cu noi înșine.