Să abuzezi nu este deloc greu. Să fii asemeni unei fiare este extrem de ușor!

Mai dificil este să fii un om bun, sau un părinte rezonabil și cumsecade. 

De cele mai multe ori repetăm sau perpetuăm comportamentele pe care le-am văzut în mediul în care ne-am petrecut copilăria. Devenim extrem de critici, intoleranți și inflexibili. Ori cădem în extrema opusă devenind hiperprotectivi sau extrem de toleranți la nesupunere și încălcarea de reguli.

De ce? Ce mecanism se ascunde sub aceste atitudini? De ce nu toți abuzații devin abuzatori? Sau de ce devin atât de buni unii oameni care au trecut prin încercări extrem de traumatizante? Prin experiențe atât de greu de formulat în cuvinte, dar de trăit? 

Ați întâlnit, sunt convinsă, părinți care-și abuzează proprii copii. Sau acel gen de persoane care le reproșează celor mai tineri lucrurile sau facilitățile pe care ei nu le-au avut în tinerețea lor.

"Pe vremea mea nu aveam, cum ai tu acum, cutare sau cutare lucru..." nu este un motiv care să justifice intoleranța, neglijența sau bătaia. Și totuși, se întâmplă. De ce?

De ce unele persoane urmează aceeași rețetă după care au fost ei înșiși crescuți, iar alții nu? 

Un adult care a fost abuzat în copilărie va deveni un abuzator, sau nu. De ce? 

Rădăcinile tuturor acestor comportamente sunt durerea și suferința! 

Sunt pe lumea asta mulți adulți care au avut parte de neglijență sau abuz în copilăria lor. Durerea simțită atunci încă stă mocnind într-un colț de suflet, iar ei nu o pot nici uita și nici ierta.

Resentimentele sunt cele care îi fac să se răzbune iar răzbunarea lor e cruntă, pe măsura propriilor dureri. Apropiații lor vor trebui să sufere amarnic, tot ce au suferit și ei! 

Durerea abuzatorilor (foștii copii neglijați sau abuzați) este atât de vie încât nimic și nimeni nu îi poate opri în a se comporta la fel. În a-i trata pe ceilalți așa cum ei au fost și ei tratați, sau poate mult mai dur. 

Nu toți copiii abuzați devin abuzatori. De ce unii se transformă în adevărate fiare iar alții nu? 

Totul ține de perspectivă și de discursul interior. 

O persoană care a fost jignită, denigrată sau lovită poate perpetua aceleași comportamente într-un mod inconștient. Își va lovi copilul sau partenerul pentru că și el a fost lovit. Își va denigra propriul copil pentru că și el a fost denigrat și așa mai departe. 

Dar, paradoxal, un alt om nu va lovi niciodată pe un altul! Pentru că el știe din propria experiență ce dureros poate fi! Nu-și va denigra niciodată copilul pentru că știe cât de toxic a fost pentru el însuși un asemenea comportament. 

Durerea și suferința ne fac să devenim "animale" sau oameni. 

Când nu-ți poți înțelege propriile traume și deci nici alina, devii agresor. Inconștient! Repeți comportamente învățate în copilărie și te răzbuni. 

Când îți înțelegi propriile traume, când îți asumi responsabilitatea propriei vieți, perspectiva se schimbă! Nu mai vrei ca un altul să sufere tot ce ai îndurat tu. Nu cauți răzbunare! Vrei doar să devii un om mai bun! Nu le reproșezi copiilor că nu ai avut pe vremea ta tot ceea ce ei au acum. Nu abuzezi fizic sau emoțional!

Dacă ne analizăm propriile traume și comportamente putem conștientiza ce fel de părinți sau parteneri suntem.

Dacă vom căuta vinovați pentru propriile comportamente și atitudini înseamnă că nu ne cunoaștem pe noi înșine și nici nu ne putem vindeca. Omul este atât de complex încât este o utopie să crezi că te cunoști pe tine, fără să-ți pui întrebări. Sau fără să dorești cu adevărat să-ți descoperi întunecimea pe care o vezi doar în alții.

Nu este vina nimănui că viața e dură și grea. Așa e viața pe pământ, de când a apărat ea. Comportamentul tău, atitudinea pe care o ai față de un alt om spune cine ești tu cu adevărat.

Dacă ne studiem gândurile, comportamentul și atitudinea vis-a-vis de alții vom înțelege diferența dintre ce fel de oameni credem și spunem că suntem și cine suntem noi cu adevărat.