Terapia invidiei

  • Descriere

Invidia nu este un rău în sine. Este o emoţie care, dacă este recunoscută şi educată, poate să ne conducă la autodepăşire şi performanţă.

Poate fi transformată în invidie emulativă (admirativă) atunci când recunoştem atât valoarea celuilalt cât şi eforturile pe care acesta le-a depus pentru a ajunge acolo unde ne dorim şi noi să fim.
Invidia, în formele sale negative, este o emoţie total dezagreabilă. De multe ori, pentru a nu-i simţi „muşcătura”, folosim anumite mecanisme, inconştiente, care ne ajută să „supravieţuim”. Mecanismele pe care le folosim şi care ne ajută să nu intrăm în capcana invidiei sunt Formaţiunea Reacţională şi Refularea.
Formaţiunea Reacţională este aceea care ne face să ne manifestăm admiraţia şi entuziasmul pentru reuşita altuia, dar care ascunde de fapt animozitatea inconştientă. Exemplu: atunci când ne entuziasmăm peste măsură că vecinul şi-a luat o maşină de ultimă generaţie şi îi arătăm ce bucuroşi suntem pentru el.
Refularea este un mecanism de apărare ce constă în înlăturarea invidiei din conştient. Din cauza acestui mecanism, reuşim cu greu să ne conştientizăm propria invidie.
Folosim aceste două mecanisme în mod inconştient. Sunt simple mecanisme de apărare care ne ajută să ne păstrăm stima de sine. Dacă mă arăt entuziast de maşina cea nouă cumpărată de vecinul meu sau dacă mă arăt bucuros, refuzând să accept că sunt invidios, atunci cu siguranţă că nu voi reuşi să gestionez dar nici să recunosc această emoţie iar muşcătura invidiei mă va cuprinde din ce în ce mai des şi mai intens.
Dacă sunt trist trebuie să-mi fie ruşine? Nu! Tristeţea este o emoţie. La fel şi invidia. Faptul că sunt invidios nu trebuie să nască în mine sentimentul de ruşine. Ca să mă vindec şi să mă ajut trebuie să-mi recunosc mie că sunt invidios. Doar aşa voi putea gestiona această emoţie care poate fi distrugătoare! Am nevoie să-mi recunosc invidia pentru că doar aşa voi putea să-mi transform invidia ostilă sau depresivă în invidie emulativă. Astfel, dacă mă gândesc că vecinul meu e un „prost” care „nu merită” o asemenea maşină (invidia ostilă) sau gândesc că eu nu voi câştiga o viaţă întreagă atâţia bani şi nu voi reuşi niciodată să-mi cumpăr o maşină ca a vecinului (invidia depresivă) nu fac cu aceste gânduri decât să-mi otrăvesc propria mea viaţă.

Vecinul îşi va cumpăra poate altă maşină, mai elegantă, iar eu voi fi de mult ros de invidie sau un depresiv nefericit.
Pot să recunosc, de faţă cu vecinul că mă cam roade invidia (şi asta poate fi spus pe un ton de glumă, transformat în ironie) sau pot pur şi simplu să recunosc semnele invidiei şi să încerc să o transform în ceva benefic mie, adică să conştientizez că valoarea mea ca om nu este dată de marca unei maşini iar creşterea mea este mult mai importantă decât să mă pierd în emoţii distrugătoare ce mă opresc din drumul meu.

E bine să încetez să mă compar cu vecinul sau, dar dacă mă compar, să-mi analizez propriile mele gânduri de inferioritate sau pe cele de superioritate.
Gândurile de superioritate nasc invidia ostilă. Cu „ajutorul” acestui tip de gândire poate să îmi treacă prin minte să-i zgârii maşina sau să mă înfurii pe vecinul „cel prost”. Devin agresiv , mă înfurii şi consider că un „incapabil” trebuie pedepsit.
Când sunt extrem de pornit împotriva „vecinului” trebuie să conştientizez că plec de la tiparul de gândire care-mi spune că eu merit mai mult decât celălalt. Este exemplul din Fiul Risipitor în care fratele rămas acasă, sub ascultarea părintească, consideră că el merită mai mult decât fratele său. Este prototipul individului orgolios şi un bun exemplu de invidie ostilă. Acest frate nutrea resentimente, specifice celor ce se consideră nedreptăţiţi de soartă. Suferinţa trebuie să-i fi fost mare pentru că oamenii cu acest tip de gândire sunt şi cei care suferă cel mai mult.

Nimeni nu spune că viaţa este mereu dreaptă şi că vor avea succes toţi cei ce merită. Este absurd să gândeşti o astfel de lume. Pentru a suporta însă nedreptatea inerentă lumii acesteia, ar fi mai util, în loc să fim invidioşi, să fim atenţi la filosofia de viaţă a stoicilor. Un om care a ajuns la un echilibru sufletesc este un om care a muncit mult cu sine însuşi pentru a se echilibra.
În fapt, invidia ostilă este extrem de dureroasă pentru invidios şi extrem de periculoasă pentru cel invidiat. Resentimentele pot afecta cupluri, familii sau societăţi întregi.

Invidia depresivă mă poate întrista, iar tristeţea aceasta va deveni curând o stare permanentă.
Invidia depresivă este cea care ne face să credem că vecinul nostru este mai fericit decât noi. Uităm adesea că avem moduri diverse de a privi fericirea. Poate maşina cea nouă să-l facă pe vecin mai fericit? Poate o zi, o săptămână sau o lună. Oricine şi-a dorit mult un lucru şi l-a obţinut înţelege ce spun. Suntem, normal, fericiţi atunci când atingem un anunit ţel sau când ni se îndeplineşte o dorinţă, dar fiţi siguri că ne vom plictisi destul de repede de noua achiziţie şi vom porni din nou la drum cu un alt ţel, cu o altă dorinţă.
Nicio dorinţă îndeplinită nu va duce la finalul dorinţelor! Fiecare dorinţă împlinită este o dorinţă moartă iar noi, ca oameni, nu putem funcţiona decât având mereu şi mereu alte dorinţe, alte ţeluri.

Oricine şi-a cumpărat un obiect nou ştie cum la început şi-a propus să îl preţuiască mult pentru ca mai apoi să nu o mai facă. Dacă vecinul şi-a luat maşină nouă, o să vedeţi că o spală sau o îngrijeşte la început destul de intens pentru ca mai apoi, din plictiseală, să găsească plăcere într-un alt lucru pe care, prin eforturi o să reuşească să-l achiziţioneze şi astfel se reia un întreg ciclu de împlinire a dorinţelor şi naştere a altora.
„Vecinul” cu siguranţă nu e mai fericit decât credem noi. Noi suntem cei care dăm valoare lucrurilor. Noi suntem cei care evaluăm şi credem că dimensiunea proprietăților este direct proporţională cu fericirea. Cu siguranţă ştiţi și voi exemple cu oameni extrem de bogaţi care nu sunt şi extrem de fericiţi. Aşa că încercaţi să nu mai măsuraţi fericirea altuia după propriile etaloane. Fericirea este o stare pe care liderii tuturor spiritualităților au atins-o în totală sărăcie sau privare. Fericirea se măsoară în zâmbetele cu care vă întâmpină aproapele dumneavoastră.

Când simt că devin invidios, am grijă să examinez modul în care gândesc şi asta pentru a nu deveni agresiv sau pentru a nu ascunde o emoţie care merită studiată şi redirecţionată.

Dacă invidia depresivă ostilă, necontrolată, riscă să degenereze într-o permanentă stare de nemulţumire, invidia depresivă poate pur şi simplu să vă paralizeze, deoarece provoacă mari suferinţe.

Pentru a vă gestiona în mod eficient această emoţie, inevitabilă, puteţi să încercaţi:

- În primul rând, ar fi indicat ca noi înşine să încercăm să nu „stârnim” invidia celorlalţi. Dacă ne vom etala superioritatea sau dacă vom insista în a ne prezenta „avantajele” pe care le avem faţă de ceilalţi nu vom reuşi decât să le facem altora rău iar nouă, cu siguranţă, nu ne va fi mai bine. Etalonul societăţii în care trăim sunt femeile extrem de slabe. Dacă mă voi lăuda unei prietene cu probleme de greutate cu faptul că am ajuns la greutatea ideală, cu siguranţă că acest lucru nu ne va ajuta în prietenie. Fiecare are propriul standard de fericire. Un om care nu iubeşte călătoriile nu va invidia oamenii care călătoresc, pe când un gurmand cu mari probleme de greutate va nutri resentimente pentru toţi prietenii slabi care mănâncă oricând şi orice, fără să pună „un gram” pe el.

- Recunoaşteţi că sunteţi invidios! Cu umor şi autoironie veţi reuşi.

- Examinaţi-vă gândurile de superioritate sau pe cele de inferioritate.

- Exprimaţi-vă invidia în modul emulativ, pozitiv, admirativ, sincer.

- Relativizați avantajele celuilalt (Este, cu adevărat, celălalt mai fericit? Care este etalonul vostru de fericire? Credeţi că este acelaşi etalon cu al „vecinului”?)

Fiind o emoție opusă iubirii, ar fi bine să încercăm să ne tratăm invidia prin iubire. Dragostea ne face să-l privim pe celălalt ca pe un om valoros. Prin iubirea celuilalt, înarmaţi cu răbdare, ne vom împotrivi mâniei şi răzbunării. Şi doar cu iubire putem fi recunoscători pentru tot ce avem!